Plătitorii de venituri calculează şi reţin contribuţii cu retinere la sursă

Obligaţie

Potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, plătitorii de venit, persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţa contabilă, au îndatorirea de a calcula, reţine şi vira impozit prin reţinere la sursă, reprezentând plăţi anticipate, pentru veniturile plătite reprezentând: drepturi de proprietate intelectuală; activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului Civil, precum şi a contractelor de agent; activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară; asocierea unei persoane fizice cu o persoana juridică, plătitoare pe venit microîntreprindere.

 Important!

Nu se reţine impozit în cazul veniturilor realizate in baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil obţinute de contribuabilii care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere şi sunt înregistraţi fiscal potrivit legislaţiei în materie.

Contribuabilii care obţin venituri din categoriile menţionate mai sus, datorează contribuţii sociale individuale, contribuţii care se calculează, reţin, declară şi virează de către plătitorii de venituri.

Declararea impozitului de 10% sau de 16% şi a contribuţiilor sociale individuale se face în formularul 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, formular care se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. În acest caz, plătitorul de venit trebuie să deţină un certificat calificat, eliberat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Plătitorii de venit, persoane juridice sau alte entităţi completează formularul 112, secţiunea C, conform instrucţiunilor prevăzute în Ordinul comun al viceprim-ministrului, ministrului Finanţelor Publice, ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi ministrului Sănătăţii nr. 1.045/2.084/793/2012.

Formularul 112 se depune trimestrial sau lunar în funcţie de perioada înscrisă în vectorul fiscal.

 Obligaţii fiscale privind contribuţiile sociale

A. Pentru contribuabilii care obţin venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/ convenţiilor civile încheiate potrivit Codului Civil, precum şi a contractelor de agent; din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară

Plătitorii acestor venituri calculează şi reţin următoarele contribuţii:

– contribuţia individuală de asigurări sociale (CAS – 10,5%) şi contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate (CASS – 5,5%), dacă acestea sunt singurele venituri realizate;

– numai contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate (CASS – 5,5%) dacă realizează venituri din: salarii sau asimilate salariilor şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi dependente; din pensii; din şomaj, sunt asiguraţi in sisteme proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii şi au calitatea de pensionari ai acestor sisteme.

 Calcul

Baza lunară de calcul este:

– pentru CAS, venitul brut stabilit prin contractul încheiat între părţi, valoarea comisioanelor sau onorariilor stabilite potrivit legii în cazul expertizelor tehnice judiciare şi extrajudiciare care nu poate fi mai mare decât echivalentul a de 5 ori câştigul salarial mediu brut.

– pentru CASS, venitul brut stabilit prin contractul încheiat între părţi, valoarea comisioanelor sau onorariilor stabilite potrivit legii în cazul expertizelor tehnice judiciare şi extrajudiciare şi nu poate fi mai mic decât un salariu minim brut pe ţară, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia.

 Important!

Plătitorii de venit nu reţin şi nu calculează contribuţiile sociale individuale (CAS şi CASS) beneficiarilor de venit care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere şi sunt înregistraţi fiscal potrivit legislaţiei în materie.

Persoanele fizice care realizează venituri în baza contractelor de agent, indiferent că sunt obţinute pe cod fiscal sau cod numeric personal, datorează contribuţiile sociale.

 B. Pentru contribuabilii care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală

În condiţiile în care acest venit este singurul venit realizat, plătitorii de venit calculează şi reţin:

– contribuţia individuală de asigurări sociale (CAS – 10,5%) care se aplică asupra venitului brut diminuat cu cota de cheltuială forfetară (20%, 25%) şi care nu poate fi mai mare decât echivalentul a de 5 ori câştigul salarial mediu brut.

– contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate (CASS – 5,5%) care se aplică asupra venitului brut diminuat cu cota de cheltuială forfetară (20%, 25%).

În cazul în care contribuabilii realizează venituri din: salarii sau asimilate salariilor şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi dependente; din pensii; din şomaj, sunt asiguraţi în sisteme proprii de asigurări sociale neintegrate in sistemul public de pensii şi au calitatea de pensionari ai acestor sisteme, nu datorează cele două cote de contribuţii menţionate mai sus.

 De reţinut!

Plătitorii de venit nu reţin şi nu calculează contribuţiile sociale individuale (CAS şi CASS) beneficiarilor de venit care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere şi sunt înregistraţi fiscal potrivit legislaţiei în materie.

C. Pentru contribuabilii care obţin venituri dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil – microîntreprindere – care nu generează o persoană juridică sau venituri din asocierile fără personalitate juridică constituite între persoanele fizice rezidente cu persoane juridice române

Pentru veniturile realizate atât în România, cât şi în străinătate, plătitorii de venit din această categorie calculează şi reţin numai contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate – 5,5%.

Baza lunară de calcul pentru CASS este venitul realizat din asociere.

 Alte precizări

În situaţia în care, veniturile prezentate mai sus sunt singurele venituri, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară.

Încadrarea în plafoanele minime şi maxime se face de către organul fiscal, după încheierea anului fiscal, pe baza declaraţiilor fiscale.

Plătitorii de venit au obligaţia depunerii formularului 205 „Declaraţie privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate pe beneficiari de venit” până la 28 februarie 2014 pentru veniturile realizate în anul 2013.

Sursa : www.finantevalcea.ro

Societatile noi de consultanta si management nu pot fi microintreprinderi

pic

 

 

 

 

 

 

 

 

Societatile noi infiintate nu vor fi considerate microintreprinderi daca la infiintare intentioneaza sa desfasoare activitati de consultanta si management, jocuri de  noroc si pariuri sportive sau au un capital social subscris de minim 25.000 euro.

Aceste societati datoreaza impozit pe profit.

Prevederea este cuprinsa in Legea de aprobare a OG nr. 8/2013 pentru modificarea Codului Fiscal, publicata recent in Monitorul Oficial.

Legea mai abroga prevederea care stabilea ca diurna pentru deplasarea salariatilor este cheltuiala deductibila pentru platitorii de impozit pe profit, cand nivelul acesteia nu depaseste 2,5 ori nivelul pentru institutiile publice.

De asemenea, se stabileste o noua baza de impozitare pentru crescatorii de oi si de capre.

Document anexat:
Legea de aprobare a OG nr. 8/2013 pentru modificarea Codului Fiscal (PDF)

Sursa: Hotnews

Noutati legislative in perioada 21 Martie – 24 Aprilie 2013

ministeruldefinante

  • Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 450/2013 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicat în Monitorul Oficial nr. 236 din 24.04.2013
  • Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 505/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 229 din 22 aprilie 2013
  • Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 476/2013 pentru modificarea OPANAF nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, trimis spre publicare la Monitorul Oficial
  • Legea nr. 100/2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2012 pentru modificarea şi completarea OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 211 din 15 aprilie 2013
  • Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 426/2013 pentru completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 33/2012 pentru aprobarea Procedurii de certificare a declaraţiei privind nedeductibilitatea TVA aferentă cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare, precum şi a modelului şi conţinutului formularului „Certificat privind nedeductibilitatea TVA aferentă cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare”, publicat în Monitorul Oficial nr. 203 din 10 aprilie 2013
  • Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 339/2013 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare, din oficiu, în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare şi a Procedurii de radiere, din oficiu, din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 203 din 10 aprilie 2013
  • Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 378/2013 privind modificarea şi completarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin OPANAF nr. 2.137/2011, publicat în Monitorul Oficial nr. 199 din 9 aprilie 2013
  • Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 342/2013 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 1 la OPANAF 1221/2009 privind Procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu, publicat în Monitorul Oficial nr. 194 din 5 aprilie 2013
  • Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 416/2013 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2009, aprobate prin OMFP 629/2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 190 din 4 aprilie 2013
  • Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 393/2013 pentru modificarea şi completarea OMFP 752/2006 privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală pentru persoane juridice şi fizice, a certificatului de obligaţii bugetare, precum şi a modelului şi conţinutului acestora, publicat în Monitorul Oficial nr. 185 din 3 aprilie 2013
  • Ordin comun al ministrului mediului şi schimbărilor climatice şi al ministrului finanţelor publice nr. 490/407 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 şi 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, precum şi a sumelor stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile, publicat în Monitorul Oficial nr. 175 din 29 martie 2013
  • Rectificare privind anexa nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 250/2013, publicată în Monitorul Oficial, 166 din 28.03.2013
  • Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 348/2013 pentru modificarea şi completarea OMFP nr. 214/2013 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli întocmit de către unii operatori economici, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia, publicat în Monitorul Oficial nr. 155 din 22 martie 2013
  • Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 354/2013 privind modificarea şi completarea Instrucţiunilor de completare a numărului de evidenţă a plăţii, aprobate prin OMFP nr. 1.870/2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 152 din 21 martie 2013

Citeste mai mult aici 

Ce depunem in locul fiselor fiscale?

D205Vă reamintim că joi, 28 februarie, este termen limită pentru depunerea formularului 205 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit”, aferent anului 2012.

Formular 205, completare şi depunere

Formularul se completează şi se depune de:

– plătitorii de venituri care au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile cu regim de reţinere la sursă a impozitului, conform Titlului III din Codul Fiscal;

– intermediari, societăţile de administrare a investiţiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii sau alţi plătitori de venit, după caz, pentru câştiguri/pierderi realizate de persoanele fizice, aferente tranzacţiilor cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise; Continuă lectura

Principalele modificări referitoare la contribuţiile sociale, cu aplicabilitate de la 1 februarie 2013

Iata care sunt principalele modificări referitoare la contribuţiile sociale, cu aplicabilitate de la 1 februarie 2013.

  • În baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii sunt incluse indemnizaţiile primite pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, precum şi orice alte sume de aceeaşi natură, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice.
  • Nu se cuprind în baza lunară a contribuţiilor sociale obligatorii indemnizaţiile primite pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, şi orice alte sume de aceeaşi natură, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice, precum şi sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare. Continuă lectura

Ghid privind regimul microintreprinderilor in anul 2013

In Monitorul Oficial, Partea I, nr. 54/23.01.2013, a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

  •  Definiţia microîntreprinderii

O microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

– realizează venituri, altele decât cele din activităţi în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii, în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului; Continuă lectura

Principalele modificări ale Codului Fiscal privind impozitul pe profit, introduse prin OG 8/2013

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 54/23.01.2013, a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 8/2013 prin care au fost aduse o serie de modificări şi completări Codului Fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

În articolul de mai jos, prezentăm principalele modificări privind impozitul pe profit, prevederi cu aplicabilitate de la 1 februarie 2013.

  • S-a introdus obligativitatea contribuabililor plătitori de impozit pe profit să evidenţieze în registrul de evidenţă fiscală veniturile impozabile realizate din orice sursă, într-un an fiscal, precum şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora, potrivit art. 21. Continuă lectura

Hai sa ne afiliem! Dar cine ne plateste contributiile la ANAF?

De la 1 septembrie 2012, potrivit noilor modificari aduse Codului Fiscal prin Ordonanta 15/2012, pentru platile realizate catre afiliatii cu statut de Persoana Fizica Autorizata (PFA) sau Intreprindere Individuala (I.I) nu mai e nevoie sa fie retinute la sursa impozitul pe venitul realizat prin site-urile de filiere si nici contributiile sociale aferente. Cu alte cuvinte: te afiliezi dar iti platesti singur „paralele” catre stat. Cum? Citeste mai departe. Continuă lectura