Esti PFA, deci poti angaja!

Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2011 persoanele fizice autorizate îşi pot desfăşura activitatea individual şi independent sau pot angaja, în calitate de angajator, terţe persoane cu contract individual de muncă, încheiat conform Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii.

Persoană fizică autorizată nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează în scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, chiar dacă colaborarea este exclusivă.

Menţionăm că, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, şi întreprinderile individuale pot angaja terţe persoane cu contract individual de muncă şi pot colabora cu alte persoane fizice autorizate, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit.

Atenţie! Titularul persoanei fizice autorizate şi titularul întreprinderii individuale nu pot încheia contracte individuale de muncă cu entităţile pe care le reprezintă!

Surse: Finante Valcea, M.Of. Partea I 129/2013, Legea 40/2013, OUG 46/2011, OUG 44/2008 art.17