15 categorii de venituri ale organizatiilor nonprofit care sunt scutite de impozit

Multă lume mă întreabă dacă pentru câștiguri neimpozabile, ar fi mai bine să înființeze un ONG în loc de SRL. La prima vedere, un raspuns imediat ar fi unul afirmativ. Dacă este , însă, să privim în detaliu, această problemă este cat se poate de complexă iar un raspuns ar trebui bine argumentat.
Când vorbim despre ONG, putem să identificăm 15 categorii de venituri care sunt scutite de la impozitare. Ce se intamplă dincolo de aceste venituri…e clar că intră în sfera activităților economice.
Pentru inceput, ca să putem să ințelegem complexitatea acestui fenomen să vedem împreună ce înseamnă o organizatie nonprofit.
Organizaţie nonprofit sau ONG (pe scurt!)- reprezintă orice asociere liber consimțită între persoane, sub o formă de asociaţie, fundaţie sau federaţie înfiinţată în România, în conformitate cu legislaţia în vigoare, dar numai dacă veniturile şi activele asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei sunt utilizate pentru o activitate de interes general, comunitar sau nonpatrimonial. Acestea se pot infiinta conform OG 26/2000.
Iata mai jos ce trebuie sa știți atunci cand va doriti infiintarea unui ONG, ca activitate antreprenoriala (sociala).
Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri:
  1. cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor;
  2. contribuţiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor;
  3. taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare;
  4. veniturile obţinute din vize, taxe şi penalităţi sportive sau din participarea la competiţii şi demonstraţii sportive;
  5. donaţiile şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare;
  6. dividendele şi dobânzile obţinute din plasarea disponibilităţilor rezultate din venituri scutite;
  7. veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole (n.m. nu se mai datoreaza si impozit);
  8. resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile;
  9. veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferinţe, utilizate în scop social (ex acte de caritate) sau profesional (ONG de tip profesional), potrivit statutului acestora;
  10. veniturile excepţionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizaţiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică;
  11. veniturile obţinute din reclamă şi publicitate, realizate de organizaţiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetării ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale. Norme metodologice
  12. sumele primite ca urmare a nerespectării condiţiilor cu care s-a făcut donaţia/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective să fie utilizate de către organizaţiile nonprofit, în anul curent sau în anii următori, pentru realizarea scopului şi obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului, după caz;
  13. veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică;
  14. sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice (ex redistribuirea procentului de 2% )
  15. Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit şi pentru veniturile din activităţi economice realizate până la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit. Cu alte cuvinte, orice venituri obținute, altele decât cele enumerate mai sus, sunt supuse impozitului pe profit 16%, doar pentru partea care depașește 15000 euro (din aceste venituri) dar nu depaseste 10% din totalul veniturilor (scutite) enumerate mai sus – practic, se ia in considerare valoarea cea mai mica.
Organizaţiile prevăzute în acest articol datorează impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor, altele decât cele mai sus menționate.
Anunțuri